ALUMIL

Expertiza Eliso Industrial acoperă o arie largă de industrii. Un exemplu este colaborarea cu ALUMIL, cel mai mare grup industrial din România care produce și furnizează sisteme din aluminiu.
Fabrica ALUMIL este dotată cu o instalație nou-nouță de vopsire în câmp electrostatic pentru profilurile de aluminiu. Acest proces necesită o alimentare continuă cu apă pură și monitorizarea constantă a parametrilor. Consumul zilnic este de circa 70 m3 de apă.
ALUMIL a avut ca obiective:
• Independența de sistemul public de furnizare a apei
• Reducerea costurilor
• Creșterea și uniformizarea calității produselor

Pentru a găsi cea mai bună soluție pentru ALUMIL, au fost luate în considerare trei alternative:
1) Folosirea apei din rețeaua publică de alimentare și un deionizator
Dezavantaje: costul ridicat al apei și al operațiunilor. Mai mult, rețeaua suferă de întreruperi frecvente ale alimentării cu apă, iar calitatea este variabilă.

2) Utilizarea apei de puț împreună cu o linie dublă paralelă de deionizatori pentru tratarea apei
Dezavantaje: costurile operaționale s-ar fi ridicat la 0.45 eur/m3 de apă. De asemenea, s-ar fi consumat o cantitate mare de chimicale pentru întreținerea sistemelor de deionizare. Chimicalele astfel folosite ajung în apa reziduală, ceea ce presupune costuri suplimentare.

3) Utilizarea osmozei inverse cu o singură unitate de deionizare pentru tratarea prin recirculare
Avantaje: Utilizarea osmozei inverse presupune un cost operațional de 0.25 eur/m3 de apă și este varianta cea mai prietenoasă cu mediul. Mai mult, sistemul poate deservi fabrică și pe viitor, chiar dacă nevoie de apă vor crește, fără a fi nevoie de echipamente suplimentare.
În urma analizei Eliso, a treia soluție a fost aleasă drept cea mai potrivită și sustenabilă pentru nevoile fabricii ALUMIL.
Apă de puț cu sistem de osmoză inversă cu prefiltrare, cu o singură linie de deionizare
Specificații:
Consum de apă: 25.000 – 30.000 m3 apă/an
Costuri operaționale: 0.25 euro/m3
Termen de livrare: 2 luni
Reduceri de cost anuale: 15.000 euro
Recuperarea investiției în 26-30 de luni

ALUMIL

  • Alimentarea continuă cu apă pură, de o calitate excelentă
  • Monitorizarea permanentă printr-un sistem dublu care măsoară conductivitatea
  • Economii de circa 15.000 eur/an (față de alimentarea din rețeaua publică de apă)
  • Calitatea superioară a produsului final datorită calității constante și a purității apei